Adina Speranta - poeziile altor autori

Din patrie se aude larma gândacilor: Lacheul îşi trage după sine chipul ― un ţel mai îndepărtat decât nemurirea e povara cioplită în piatră.
Bătrânul fluture leşină la vederea unei fete.
Nimicnicia, în vârful picioarelor, păşeşte pe catifea în mai multe părţi deodată. Adulterul stă tolănit la umbra candelei. Pantera visează lovitura de maestru. Nebun, arhitectul construieşte la nesfârşit numai spirale.
Actul de moştenire arde în mâinile nou-născutului.

Seară de seară, vipera îmi consolează timpanele:
"Viaţa bolboroseşte în tine, te caută. Ce mai aştepţi? De mult fericirea e moartă de râs. Te hrăneşti cu frigurile pământului care duce înapoi sufletul dătător de suflete.
(În cealaltă lume abia găseşti puterea şi lovitura de graţie ― sclavul nu se încumetă să descrie o comoară.)
Vânătorul de peşti îţi trimite icrele dragostei şi îndârjirea pietrei care ascunde în ea

Suflet înfiorat, te mai confund şi astăzi cu trupul unei femei, mai înalt şi mai nobil,
jumătate văzduh,
jumătate iubire,
plimbându-te; nesigure păsări îţi încrustează în frunte ultimul tratat de reverenţă ― totul va pieri îndeajuns de subtil: solemnitatea şi muzica împietrită în durere, vuietul centaurului rostogolindu-mă.

Umbra pământului sapă în ceruri:
"Podoabele voastre se vor întuneca. Într-o bună zi veţi mărşălui de la fiu la tată şi de la tată la fiu. În osul vostru e scrisă toată istoria.
Bucuraţi-vă!... văduva norocului cerşeşte în miez de noapte sub un cer în formă de cal; zoaiele universului stau cu spatele la voi ― o pedeapsă ca o sărbătoare.
În braţele mâhnirii, zarul de fildeş vă arată mântuirea şi Chipul Omului De Încredere.

Îţi voi urma sfatul, bătrâne!...
Feerică este mâna prietenului la plecare.
În a frunzei matcă simetria este ucisă.
Virgină, viespea focarul străzii bastarde caută. Îl caut şi eu...

I

1.

II
O voce îngheţată se înalţă ca un imn peste imperiul mâlului:
"Unii sunt mai buni decât alţii, mai nemulţumiţi decât alţii, mai neaşteptaţi decât alţii. În voi se cioplesc toate statuile omenirii; setea de adevăr vă flutură batista a despărţire ― veţi suferi când trucurile voastre vor fi lovite în moalele capului de alte trucuri. Din haos şi beţie vă trageţi seva, suferinţa e măduva ciolanelor voastre (păstraţi-vă nesătulă vederea răscolitoare de pustiul primăverilor rămase pe drumuri), singurătatea vă strepezeşte dinţii, speranţa şi desertul condamnaţilor la moarte rătăcesc pe mesele voastre.
Un înger cu pielea tatuată vă învaţă legea, smulgându-vă sarea din lacrimi:

IV
Încă mai sunt nebuni care înfometaţi ne smulg din mâini delirul, somnul nostru ca o simfonie venită din adâncuri, sculptată în trupul aerului încăpător de tot şi de toate, sângerându-l ―
neîntrerupt maraton de sunet şi legendă.
Un regiment de măşti jilave ne îngăduie să rămânem spectatorii acestei nopţi care vibrează în noi ca o mângâiere de crivăţ, pierzându-ne, îndepărtându-ne sub confuze orizonturi, în vârtejul de chihlimbar al neantului.

Motto: Mulți au pornit în largul lor
și nu s-au mai întors
Vin să mă viziteze.
Îi aştept.

Pătruns de-al artei nalt fior
Şi-ntr-ale muzelor largi graţii,
E cel mai mare scriitor
În... condica de reclamaţii!