Imperiul mâlului IV - Ancelin Roseti

IV
Încă mai sunt nebuni care înfometaţi ne smulg din mâini delirul, somnul nostru ca o simfonie venită din adâncuri, sculptată în trupul aerului încăpător de tot şi de toate, sângerându-l ―
neîntrerupt maraton de sunet şi legendă.
Un regiment de măşti jilave ne îngăduie să rămânem spectatorii acestei nopţi care vibrează în noi ca o mângâiere de crivăţ, pierzându-ne, îndepărtându-ne sub confuze orizonturi, în vârtejul de chihlimbar al neantului.
Nocturne lebede răspândesc pulbere şi zvonuri peste lacul în care-ţi poţi citi zodia şi sfârşitul. Molecule de singurătate îşi caută întregul în inimile noastre îngrămădite una în alta, şoptindu-şi la urechi teama, descurajându-se.
În spatele zăpezii se aud zgomotele şi jumătăţile de glas ale nebunilor, împrăştiind toamnă lumii (legătura nesfârşită între eleganţa ştabilor şi demnitatea cu buzele subţiri şi închise).
Îngeri ciufuliţi au năvălit la uşa mea şi-au izbucnit în râs, şi mi-au adus căpăţâna unui soldat de lemn care mai sforăia încă la hotarele imperiului,
şi mi-au spus îngerii ciufuliţi că râsul are mai multe nuanţe şi că sforăitul e tot un fel de râs, iar eu am întrebat, atunci, dacă poţi dormi în hohote, dar ei nu mi-au răspuns, şi ei au continuat să râdă,
îngerii ciufuliţi...
O noapte de nesupunere şi zarvă,
şi nebuni cu aripi de vultur au pornit în căutarea sufletului născător de trupuri, şi nu s-au mai întors niciodată,
şi un savant nebun povestea lumii nebune ideile sale stângace, în vederea unei noi încercări.
Călătorii de colo-colo în spiritul credinţei, suspine de fier şi moştenirea comorii, picioarele servitoarei şi scurgerea timpului, străzi ― întâia dragoste şi ultima clipă de viaţă ―, scări ― zarul măsluit din mâna barbugiului şi guşa de pelican a omului politic.
Scări iscodind înaltul, scări pe care vanitatea ajunge la picioarele zeilor, depăşindu-se pe sine, scări ce fac jocul leprelor mondene, scări pe care nenorociţii îşi urcă durerea, scări putătoare de lux şi paradă de modă, scări pe care se rostogoleşte inelul de logodnă...
Străzi cu trecători de cristal şi fantome de piatră, hulindu-i, străzi care te fac să uiţi drumul spre casă, străzi de fum şi de ceaţă pătrunzându-te până în măduva tinereţii, străzi pe care stai de vorbă cu tine însuţi, privind cum ţi se umple paharul, străzi cu şuţi de buzunare şi clauni îmbrăcaţi de doliu, tremurând în oglindă...
Străzi, Scări, Nebuni
în aşteptarea aurului şi-a trădării pe măsura nebuniei, nebuni în aşteptarea spaimei încremenite într-un ocean de otravă, nebuni în aşteptarea corbilor spâni cu burţile pline de morminte şi imnuri, nebuni surâzând la răscruce de ape, nebuni lingând sarea sclavului de pe pieptul reginei, nebuni înghiţind lumina şi căldura soarelui desfrânat pictat de pictorii senzualişti,
nebuni plângând în aşteptarea altor nebuni...
Nebuni!... Nebune!... din rănile noastre izvorăşte mâlul ca o victorie, înghiţindu-ne...
Nu, nu vă temeţi!, negustorul de iluzii e muritor ca şi voi.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ancelin Roseti