Poezii despre Adevăr:

Pe culmea nopții zile pasc lumină
Le văd călcând ușor peste trifoi
Au apărut remorcile cu ploi
Și-au dispărut hultanii din grădină.

Ascultă. Susurul apei prin iarbă e vuiet
Și-un cântec din cel mai solemn portativ.
E-o boare din psalmul naturii. Dar nu e
Puhoiul de stări dintr-un cer optativ.

Speranța
...
Românii? ROMÂNII?? Nu vă puneți cu ei. Doar ei știu cât de greu li s-a format poporul, măsurând cu micrometrul, trasând cu creta și tăind cu toporul. Specialiștii lumii la absolut toate, experți în orice domeniu posibil, inventatorii datului din coate, poporul de necuprins, de neînvins, incomprehensibil. Dar, de sensibil, e sensibil, exact ca un popor normal (deși se crede special), suferă de e certat, se gudură de-i lăudat, respectă norma lui cea veche, pe cel slab îl copleșește, pe puternic lingușește, se descurcă, e abil, în lume n-are pereche, poate, puțin instabil. Nu-și face atașamente, nu vrea relații permanente, te poate trăda oricând nici nu ți-ar trece prin gând, românii sunt printre popoare, cele mai tari cozi de topoare, cum spuneam mai înainte, nu uita și ține minte, nu te pune cu românii, că sunt mai ceva ca hunii, însă unii sunt aparte, educați, cu maniere, să-i cunoști e o plăcere, cinstiți, de încredere și buni, iar ăștia cu siguranță pot însemna o speranță pentru că, nu sunt români.

Bâlciul deșrtăciunilor
...
Am încetat să mai aduc acuze
Nici fățișe și nici subînțelese,

Unul
...
Vrei să urci, nu ai decât
Dacă tot ai început,

Mama
Din varsta fericirii,fara minte,
Imi aduc cu drag aminte,
De icoane dragi,mereu pe inainte,

Bâlciul deșrtăciunilor
...
Am încetat să mai aduc acuze
Nici fățișe și nici subînțelese,

Voluntarul
...
Ordin dela Dumnezeu:
Toți românii mai deștepți

Ce poți crede?
...
Nu știu de ce românii-njură
Pe cei legitimați de ei prin vot,

Ecce Hommo;
Ce-i omul oare: floare de lotus pe-un lac nesfârșit?
Rază de soare de-abia răsărit
sau Arcă ce ține Scânteia Divină