Poezii despre Adevăr:

Românii, la zi(d)?
...
Ce-i țara noastră cu tot ce este-n ea?
Oare puierniță de hoți și de tâlhari

Nepoeții
Să scriu poezie despre în general este o corvoadă mai mare decât în special, pentru că n-ar mai fi poezie ci notă informativă sau proces verbal, numai bun pentru notar. ”E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”, o spunea un poet, Poetul. Bietul de el.... Nu știa cât efort necesită versul gol. Să nu simți nimic și să scrii poezie
cere atât de multă ipocrizie, fanfaronadă, nerozie, goliciune, atât de nimic a spune, că deja se intră într-o gaură neagră pseudo literară de unde nu se mai iese. S-a ajuns deja la etapa în care doar nepoeții trăiesc cazna de a scrie poezie. Și nu le iese, pentru că, bieții de ei...Doamne, cât de mult netalent e necesar pentru a scrie nepoezie...

N-aș putea spune
...
N-aș putea spune că-s trist,
deși motive aș avea,

Motto: ”Cât de greu se schimbă o lume în care unii sunt prea grei de hoție, iar alții prea obosiți de supunere”!-Omnius (AI)
Mai e
...
Și-ar fi dat deimisia miniștrii

Cadou de bugetar de stat
...
I-am dat șefului de cabinet cadoul
Am așteptat apoi să mulțumească,

Flămânzii
...
Ce minunați ar fi oamenii de n-ar purta mască,
Herghelii de flămânzi roadele să le pască.

Când oamenii aruncă tot cerul în aer să facă dreptate,
O gheață, gestantă de veacuri, lovește în casele toate.
Din visele ascuțite , ale somnului și nesomnului,
Se ridică, urlând de durere, soldații betonului.

Împărțeala:
...
Când s-o-mpărțit deșteptăciunea,
Mai era doar într-un cazan

Capăt de drum
...
Dar într-o zi tot voi ajunge
La tatăl către care am plecat,

Pentru mine
...
Am căutat frumosul acolo unde nimeni
Nu l-a văzut vreodată și toți spuneau că nu-i,