Poezii despre Viaţă:

Prea goi, in drum catre niciunde
Un zambet e o clipa si s-a dus
Cata durere-n suflet se ascunde
Si cate, cate ar mai fi de spus!

Pe aripi de zări, uneori,
sau, poate, pe-un nor călător,
apar, producându-mi fiori,
imagini c-un vultur în zbor.

am să cobor pe rădăcinile
ce ţipă din formolul atâtor vieţi
consumate grăbit cu bârnă-n retină
laboratorul va trebui să-şi schimbe profilul

*captiv în ziduri de lacrimă*


nu știu cum să îmbrac

*se spală în mine dimineață comună*


mă așez dimineața în rama zilei

Amintirile mele sunt vii
și au prins rădăcini într-un loc
unde,-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.

Tu îmi îmbraci orizontul în negru,
imnuri de îngeri devin tânguiri,
zilele mele mai cer păsuiri,
sufletul, singur, rămâne integru.

*Nacela magiilor*


să nu mă-nghită interstiţiul

inima mea nu
mai supurează
de la o vreme
o acoperă

*un pas sau un infinit măsura*


”rămâi unde ești”