Versuri sub flori de tei - poeziile altor autori

De amintiri mi-e gândul plin
Ca plopul plin de ciori,
Când nouri trec și nouri vin
De fum, pe lacul de rubin,

În ce măsură să putem cunoaște
Capcanele unui fior prea vast,
Când nici zăpada nu mai poate naște
Inflorescența pentru somnul cast.

De ce gându-mi mereu rămâne
Cu aripi întinse peste ziua de mâine?!…
De ce oare,
Mi-e sete, mi-e foame

E ultima scrisoare
Ce-ți mai trimit acum
Și poate cea (sâc!) din urmă
Când tot ne mai grăim.

Jăraticul foilor, (pe care Toamna le-a aprins),
a licărit tremurător și slab — ca într-o sobă de săraci —
și-apoi, s-a stins…
… Și despuieți încremenesc tăciunii negrilor copaci…

Ah, Doamne, Doamne, mult mi-e teamă!
Azi-noapte a căzut o stea,
Căzu din cer, căci adormise
Un înger care o păzea.

Vezi, Doamnă Tăcută, se-apropie seara,
Se face târziu în iluzii, vântul de toamnă
Lovește cu-amintiri uscate în geamuri.
Călătorim fără să știm ce ne-așteaptă,

Scrisorile de-atunci, amintitoare
De toate câte fură între noi,
Răvașele ce ți le-am scris odată
Mi le-ai trimis acuma înapoi.

Era o iarnă cu miros de mere
Și-un brad ca o mireasă în papuci
Gătit de noi cu stele efemere,
Cu valuri de beteală și cu nuci.

La patul ei trei ursitoare
Din toată lumea au venit
Să spun’o vorbă fiecare
Și fiecare a ursit: