Popescu Nicoleta - poeziile altor autori

Liniştiţi în adumbrirea
Ce din ramuri se desface
Dragostea să ne-o pătrundem
De-o aşa adâncă pace.

Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinereţea mea fără de lege
voi apucă să te mai văd vreodat'?

Ieri peste noapte vântul a sfărâmat Amorul
Ce-n colţul cel mai dulce ce-l tăinuieşte parcul
Adesea ne oprise din drum, săgetătrul,
Cu zâmbetul pe buze, tinzând în aer arcul.

Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge

Dimineaţa-ntreagă gurlui porumbelul
La geamul dumitale.
Pe scocuri, pe burlane,
Ca mâneci de cămăşi ude,

Când m-am născut te-ai luat după mine
şi mă priveai sărăcie printre şipcile putrede,
în iarna profundă.
Apoi, tot ochii tăi erau cei ce mă priveau printre grinzi.

Doar un lucru printre lucruri
Însă şi o armă. A fost făurită
În Anglia, în 1604,
Şi au încărcat-o cu un vis. Închide în ea

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atîtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat

Cu cofița subsuoară,
Ghimpii rugilor să-ndure,
A plecat Ileana Voinii
De cu zori s-adune mure…

Mai de mult, o rândunica avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei sarmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -sageata- cautând, pe deal si vai,
Hrana pentru puii sai