Popescu Nicoleta - poeziile altor autori

Eu nu înţeleg ce-i cu mine,
mă trage tristeţea-n abis.
O veche poveste se ţine
de sufletul meu şi în vis.

E umedă noaptea noroasă,
copacii sub vînturi trosnesc.
Ascuns în mantaua de ploaie,
eu singur prin codru gonesc.

Am stat de vorba-n coltul strazii
Aproape-un ceas si jumatate;
De stransa noastra legatura
Ne-am spus cuvinte-nflacarate.

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în- achi-ţi cereşti
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură - aşa!

Când bătea în poartă Negustorul
plânsul mă strângea de beregată:
"Tată, Tată, vinde-mă pe mine
dar nu vinde mieluseii, Tată,

Tu, spirit coborât din cer,
Înalţă al meu suflet,
Să-mpodobesc c-un adevăr
Macabrul meu resuflet;

E-n amurg. Pe deal bulgarul
Liniştit îşi mână carul.

Roţile nu ştiu că plânge

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.