Poezii despre Natură:

În seara asta rece e-un frig ce ne cuprinde,
Pe geamuri reci dansează-aceleași umbre
Pe nasul tău cel cârn se gâdilă-un strănut,
Și râsul nostru comic, se sparge-n aer mut.

Sub pașii mei pământul tresare ca o rană,
Și freamătul de frunze se scaldă într-o toamnă,
E liniște adâncă și-n calmul ei se-ascunde
Dorința de-a renaște aici, dar și oriunde.

Tăcerea crește între noi,
Când frunza arde-n pașii moi.
Vreau doar speranță când respir,
Când toamna-și plânge abitir

Pe marginea inimii stă o tăcere,
Și-n umbra ei se frânge o durere,
Din amintiri se naște acum un ecou,
Ce cade-n abis, ușor, tot mereu.

Sub pădurea tăcută departe de lume,
Se-aprinde un foc ce nu are nume.
Din jarul lui roșu se-nalță mereu
O tainică șoaptă, un vechi ecou.

Sub umbrela unui apus ruginiu,
Trece-un vânt ce suspină târziu,
Pe-o frunză se-oprește ușor,
Un veșnic suspin de dor.

Ne frângem în toamnă și în vechea tăcere
Pe străzile pustii ne pierdem acum fără glas
Prin noi se strecoară o suavă plăcere
Până-n ultima clipă, până-n ultimul ceas.

E udă iarba și miroase a rouă
Un gând rebel se-ndreaptă către tine
Ne-mbrățișăm cu dor atunci când plouă
În toamna colorată care vine.

Tăcerea se ascunde în zorii de lumină,
Cu șoaptele ce nasc o dorință divină.
Prin freamăt de frunze, o blândă adiere,
Se-ntoarce din abis o suavă plăcere.

Se-așterne pe umeri un val de fiori,
Un freamăt se-ntinde printre cocori.
Suspinul din zare aduce un dor,
Umbrela se-ndoaie sub ploaia din nor.