LarisaBalan - creaţii proprii

Dacă rămâi fără foi,
Te provoc!
Să-mi scrii pe pielea tânără
Poezii și povești nemuritoare...

Azi a plouat mult
Și ne-a stins felinarele din inimi...
A urmat doar să ne rătăcim
Pe alei nepavate din care au fost scoase

Am fost trimisă să caut
Fragmente de aur și diamant,
Pe muzică tristă de vioară și flaut,
Dar dansul ciudat al inimii m-a-mpiedicat...

...Stăteam întinsă în barca amintirilor,
Amintiri mai vechi sau mai noi,
Unele dintre ele încă-și scriau codurile,
Iar eu așteptam, tăcută, instalarea...

De dimineață o lacrimă mi-a șters obrazul...
Cred că era lacrima ta...
O lacrimă purtată de la răsărit,
Până dincolo de apus,

Sunt cer...
Sunt coroană de albastru peste lumea ta,
Sunt vis aprins de safir desprins din gândul tău...

Fire de nisip prin părul tău,
mai rar pe la tâmple...
Sare din mare pe buza de jos
și în lacrima de pe obrazul stâng...

Pași grăbiți pe podeaua udă
Varsă în urma lor o sticlă de alcool,
Care cu-n parfum spirtos inundă
Doar sufletul meu mult prea gol...

Și mă cam dor aripile...
Am bătut prea tare cu ele de vânt,
Într-o încercare disperată să-mi iau zborul!
Mi-am luat, în schimb, tot dorul... și tot aerul...

Azi stăteam de vorbă cu dragostea
Și m-a întrebat cu-n gust amar printre bătăi:
„De ce mă iubește lumea, iar pe tine nu?”
Și i-am zâmbit frumos, desprins dintr-o revistă,