LarisaBalan - creaţii proprii

Parcă te-aș mai iubi o dată,

Atunci când mi se face dor,

Suntem pietre!
Pietre adunate din apele secate,
Izbite de maluri abrupte și reci...
Vânturile groaznice ne usucă amintirile,

Citește-mă printre rânduri!
Sau încearcă măcar...
Printre puncte, virgule, pauze lungi
de iubire să pătrunzi...

Așezată pe o bucată de lemn
Într-un caiet din care iese fum însemn
Evenimente derulate alert
Într-un decor degradat, incert...

De ce fugi așa de tare
Strecurat prin raze de soare?
Tai frunzele toamnei-ntârziate
Cu amintirile tale zdruncinate...

Suntem doar monștri de noapte
Cu-amintirile legate,
Între zile și magii
Ne-am dori să fim copii…

În mâncare nu se simțea gustul de sare...
Nu mai e dragoste-n solniță, oare?
Îmi întind pe pâine sufletul de vată,
Viața are miros de hrană expirată...

Îmi amintesc cum râdeam
La glumele tale răgușite
Și îmi părea atât de bine
De viața ce-o trăiam...

Am început de la un timp
Să mă scutur de flori...
Îmi e dor d-un cald anotimp
Să mă trezească-n zori...

Nu întreba!
Cred că ți-ar fi teamă
Să deschizi uși, să desfaci lanțuri,
Ar ieși monștrii cu larmă