Poezii despre Iubire:

Se rup viori în mine când în surdină mă privești
Nu știu de eu-s o vină sau vina ta e că iubești

În zăpăceli de ceață, în fuga singură de-arcuș

Te scriu cu slova minții, ca pe o taină-nchisă
În palmele rotunde, atotcuprinzătoare,
Din inima vorace.
Te regăsesc poveste cu pagina nescrisă,

Iarna mi-a încins în carne ale verii albe simțuri
Te frământ în amintire cu dorințe surzi în gânduri
Și-ți mai mângâi existența, sufletul atât de tandru
Ce-mi sucește-n mintea mută fiecare fin meandru

Îmi mușc degetele de dor, iubite,
și capu’-mi crapă pe din dos
picioarele-mi sunt două plite
și vor să fugă tacticos

Sub șoptirea umbrelor deșarte
Din întregul zilelor de ieri,
Smulg, din matca iernii, primăveri
Care duc lumina mai departe

pe mine mă vânează luna cu aripi scurse dintr-o stea
vrea să audă doar aluna din ochiul meu că te mai vrea

pe mine mă vânează dorul cu mutele-i săgeți de foc

Pe instelara-mi gură tu buzele-ți să-ți pui
bolnavă sinecură a degetului-cui

cu luna – ceară netopită de-a soarelui căldură –

Eu n-am scris pentru mine cuvinte rătăcite
N-am scris nici pentru tine povești, să știi, iubite,
În fiecare sunet și-n fiecare semn
Mi-am scrijelit iubirea în bocetul de lemn

- Omagiu Mihai Eminescu -

Din iarnă se răstoarnă povești cu diamante
căldura lor de ceară topește alba fire

La mijloc de Gerar, sub clar de lună,
când bucium alb răsună-n Ipotești,
din noaptea veșniciei se arată
Luceafărul și tremură-n ferești