Gerra Orivera - poeziile altor autori

Nopții adânci nu-i mai sunt în robie.
Sufletu-mi în nemurire, uimit, vrea să fie,
Peste spațiu și timp el ascultă și știe
A veșniciei melodie!

O, noaptea plânge la fereastra mea –
Nu, noaptea-i mută negreșit
E vântul, ca un copil rătăcit –
Dar ce are de plânge așa?

Veni la mine-un cânt supus:
Inimă simplă, sânge sfânt,
Luați-mi văpaia, rău frământ!
Fu ascultat și mut s-a dus!

Stă palidă peste păduri în extaz
Luna ce-n vis ne cufundă curând,
La marginea sumbrului iaz
Salcia plânge în noapte tăcând.

1-a variantă

Târziu e-acum, frig s-a făcut,
E toamnă în grădina

Cereasca boltă pare o ceașcă răsturnată.
Sub ea-nțelepții temniți de teorii ocupă
Tu să imiți iubirea dintre ulcior și cupă,
Ce sorb stând gură-n gură licoarea fermecată.

Cu toate că-s frumoasă și am parfum de lotuși,

Cel ce-a cules în viață al Cunoștinței Măr,
Pe-adevărata Cale purta-va pașii săi.
Numai acela știe că azi e ca și ieri
Și mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintâi.

Cel care prin știință ajunse pân' la stele
Fu refuzat de taina de dincolo de ele.
Și-acum stă ca și bolta pe spate răstignit,
Uimit în veci de aștrii și pururi amețit.

Cel ce creat-a stele și-ntreaga vastă lume.
Când a creat durerea s-a depășit pe sine.
Voi buze ca rubinul și voi, pleoape fine,
Câte sunteți acolo sub țărna fără nume?