Gerra Orivera - poeziile altor autori

Când briza dimineții desface-a rozei haină
Șoptindu-i: ”Toporașul s-a desfăcut în luncă” –
Demn să trăiască-i numai cel ce contemplă-n taină
Iubita care doarme, bea cupa și-o aruncă.

Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori.
Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține.

Culege din viață tot ce-i surâs și floare.
Serbează orice clipă! Ia cupa cea mai mare!
Alah nu ține seama de vicii și virtuți.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruți.

Cu-o mână țin Coranul și cupa cu cealaltă.
Sunt când de partea legii, când mușc din fruct oprit.
Așa mă știe zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.

Când am să trec prin moarte, mi-oi desfrunzii atomii
Precum de vânt și ploaie se scutur' toamna pomii.

Cortina sorții-i trasă și nimeni n-a pătruns
Destinul plin de taina ascunsă în culise.
Am căutat o viață, dar n-am aflat răspuns.
Intrările enigmei rămân mereu închise.

Coranul – cartea sfântă – citimu-l câteodată,
Dar cine se desfată cu el în orice ceas?
Pe cupa plină însă o maximă-i gravată
Pe care zi și noapte o soarbem cu nesaț.

În curte, tomnatică lună de var.
Streșini aruncă fantastice umbre.
În goale ferestre e liniște iar.
Guzganii acum din cotloanele sumbre

– a 3-a variantă

Maică du-mă-n bezne grele,
Cruce-n reci scântei de stele.

Al zilei ultim licăr pal s-a frânt,
Mi-s patimile timpurii doar scrum,
S-a scurs al bucuriilor vin sfânt,
Iar inima-mi, plângând, și-ascultă-acum