Poezii despre Diverse:

Ei toţi sunt Eu şi moartea lor e'n mine,
Ca un copac cu frunze'ncremenit
Un turn vetust, cu mâinele'n ruine,
Ori zori cerşind, un ultim răsărit.

Trăiesc? Sau doar închipuire-i
Tot ceea ce mă înconjoară?
Nimic n-ar trebui să doară,
Nici alb, nici negrul din privire!

Tu poţi … eu nu ştiu ...noi dorim …
Frânturi de gânduri, nerăbdare …
Nepotrivirea, ştii cât doare?
Nu poţi iubi “ad interim”!

Papirus, pergamente, percepte zise “sfinte”
De-a valma adunate în nesfârşite pagini
S-au dovedit în vreme tăgăduite margini,
O simplă-nşiruire de nefireşti cuvinte.

Să mergi aşa, ţinându-te de mână
Atât amar de timp, pe drumul greu …
Nu! Nu a fost la fel, senin mereu,
Dar n-am lăsat ca răul să rămână.

Adoarme haita-n noapte, toropită
De-atâta îmbuibare. Fără vise
Îşi mestecă odihna în promise
Altare dintr-o viaţă împlinită.

Adoarme fiecare'n clipa
În care gândurile'ncearcă
Din greu, trudite, să se'ntoarcă
În matcă, risipind risipa

Nici nu mai ştiu cui scriu! Poate chiar mie,
Sau unui alter ego rătăcit
Prin propria iubire şi subit
Găseşte-n el un petec de hârtie.

Eu m-am născut la vremea când triumfa solstiţiul,
Tribut adus ei, vieţii, de-o rază jucăuşă.
Iar pânzele din neguri pândeau pe după uşă
Să fie îmbiate la somn peste siliciul

Mă doare rana ta şi-n mine urlă
Tăceri însingurându-mă zălude,
De aerul ce încă nu aude
Tânguitoare-aramele din turlă.