Poezii despre Diverse:

Dezolare

Autor Florin Vasilescu

E zdruncinată obştea. Invizibil,
Duşmanul schimbă case-n bastioane.
Am ţintuit ferestrele-n piroane
Şi-un nume scris pe uşă ilizibil.

Poveste fără sfârșit
...
Sunt un produs al soartei mele
Și povestea mea nu se sfârșește-aici

îmi cresc copaci pe braţul stâng
pe braţul drept adastă vântul
sub frunte-i liniştitul crâng
în care dăinuie cuvântul

Sunt corbi ascunşi în fiecare
Dar nu-i vedem, ori poate ne minţim.
Mai bine adevărul să-l sluţim
Decât să năzuim la vindecare.

Să cred că primesc ce-am vrut să îmi dărui
Tu, veşnicul tată? Netrebnicul eu,
Departele chip de al lui Dumnezeu,
Tânjesc spre lumină dar tot lui îi stărui

Hei! Voi ce duceţi mai departe zvonul
Cu rătăcitul tânăr care scrie.
Tot ce rostiţi e pură infamie,
Un prost ţinându-i altuia isonul.

(replică la sonetul 104 al lui Michelangelo)

Acel ce timpul din nimic creat-a,
după Adam şi Eva, ne-a dat nouă

Eu sunt lumina, lutul e ulciorul.
În el, tot vinul s-a-ntâmplat să fie
ambrozie, izvor de apă vie
şi linişte, iar spiritul, fuiorul.

Uitarea frânge bruma de trecut,
Păienjeniş eternizând nimicul.
Fără de rod, degeaba creşte spicul,
Ne vom hrăni cu aziul necernut.