Daniel Vișan-Dimitriu - creaţii proprii

Daniel Vișan-Dimitriu.

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Clipa de zbor

    A fost o zi în care s-a oprit
    din curgerea spre-apusul veșniciei,
    eternul Timp fiind prea obosit
    de mersul printre aștrii galaxiei.

  • Foșnetul toamnei

    Pășești prin toamna care-a așternut
    un ruginiu frumos, de frunze moarte,
    iar pașii tăi le-ating în scurt sărut,
    foșnindu-le poteca ce desparte.

  • Noi ne-am promis

    Eu ți-am promis, tu mi-ai promis,
    Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar și-n vis,
    În clipe ce petrecem împreună,
    Să fie alt motiv de voie bună.

  • O sticlă cu vin și un cort

    A fost o poveste ciudată,
    ce încă-mi provoacă fiori,
    și-aș vrea s-o văd continuată
    când noaptea se pierde în zori.

  • Zbor de lumină

    Am fost învins de timp și depărtare
    deși am încercat, de-atâtea ori
    în luptele ce-am dus, să am răbdare
    cât timp mă număr printre muritori.

  • Năpastă

    Nu mi-am propus prea mulți: vreo două sute
    C-aș fi prea lacom dacă cer preamult,
    Dar aș mai vrea s-ajung la senectute,
    Când ar mai fi un an sau doi. Nu-i mult!

  • Priviri de lumină

    Privești, din cer, cu-aceeași măreție,
    în sufletele celor ce-ți oferă
    ofrande-n bucuria efemeră
    pe care-o vor mai lungă să le fie.

  • Corabia nisipurilor

    Călătoreai pe apele iubirii
    în mângâierea unui vânt ușor
    ce te-ndrepta, pe calea fericirii,
    c-un suflu calm, spre-un țărm atrăgător.

  • Vii și pleci

    Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
    cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
    Te-am încălzit, și-ai înțeles ce-nsemnă
    sărutul nebunesc ... dar ai plecat.

  • Plasa tăcerii

    M-ai prins, recunosc, nici măcar nu mă zbat,
    e caldă strânsoarea în care mă ții,
    ți-e sete de mine, iar ochii tăi vii
    sclipesc într-un verde atât de curat!