Poezii despre Credinţă:

cine-ndrăznește să-mi explice
traiectoria lunii care-a uitat
să se ridice
pe dealuri bătute în cuie

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,

Rondelul Universului Ceresc


Acolo, în Universul sfânt Ceresc

Istoria strigă: Sus steagul, române!
Şi-n dangăt ne cântă cu foc în simţire
De-o ţară născută pe plaiuri cu grâne,
Ne cântă de-un Milcov sorbit spre Unire!

Igluul meu din blocuri de tăcere,
Cuprins de-al necuvintelor îngheţ,
Mă ţine-ncarcerat cu bariere
Plătind al nerostirii mele preţ.

Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.

Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e...alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.

La Tronul Tatălui Cel Sfânt

La Tronul Tatălui Cel Sfânt
La Scaunul Său de domnie,

Când în măreaţa Veşnicie

Când în măreaţa Veşnicie
Tatăl cel Sfânt, Dumnezeu

Mesia

Pruncuşor născut în staul
Şi culcat în calda iesle,