Poezii despre Credinţă:

Gurii-de-Rai, dorul se lasă-n ore,
din arcul câmpului lichid, ce este
rotit către amiază de celeste
în rochii lungi, brumate şi sonore…

Pământul suie-n temple,-n piramidă,
în galaxii de ancore cu lună,
c-o lume înroindu-se nebună,-n
buimacă-naintare de omidă...!

Într-o zi va fi un soare cumplit
Sau ne vor îngheța gândurile și vorba,
Sau poate,
Poate că va fi la fel ca azi,

Doar apă-mpărătească-mi urcă-n vine :
ea speră chiar şi-n clipa de cenuşă
să mai deschidă vieţii înc-o uşă,
ori să-mblânzească durele destine...!

Aer, argint, îţi dă Alb-Împăratul
în cupele de crin, în mărgărinţii
dintr-un surâs, iluminând părinţii,
Gura de Rai, de Cogaion, Carpatul...

La mine,-n eon, este-un Cogaion –
vale-n ceruri largă, frig de tremuri-vargă,
diamant-sâgon în tub de neon :
fotonii aleargă, inima să-mi spargă

Sub ceru-Ţi concav, nu ştiu de sunt brav,
ca vre-o stea din droaie, de-o Lyră greoaie,
nici de-am fost ghizdav de-anotimp-zugrav,
de râu, de zăvoaie, stejar de butoaie,

Pe-al Tău drum prea vast, lumea-mi Ţi-e balast,
nori o-ntornadează, nouri o gonflează :
pe pământ, cu fast, în ceruri, fantast,
cu-ntrupări de frază, chiar şi de nefrază,

Suprema-Ți jertfă
de Liliana Roibu

Cu tâmplele în mâini, înzăpezită de gânduri

În echerul blând, mai sfinţesc un gând,
chip de promoroacă nu-mi vârî în joacă :
du-l cât mai curând, fă-i etern comând,
mai sus de băltoacă,-n flori de busuioacă,