Andreionthepoetry - creaţii proprii

În zilele-astea, s-a răcit iubirea,
Mai cade câte-un strop pe un' te miri -
Tot mai străină este omenirea
De simțul autenticei iubiri...

Un gând îşi freacă palmele frenetic,
Făcând ca să mă pierd prin a mea fire,
Cotrobăind prin inima-mi naivă,
Ca să se-agaţe straşnic de-o simţire.

*** E şchioapă tema asta-a săptămânii... ***

Vioara nu cântă fără violonist!
Spectacolu-a-nceput cu casa-nchisă,

Pe fluviul sângelui din trupul meu
Cascada jertfei Tale, ne-ncetat,
Îşi toarnă valul
Până-nspre malul

Cu pacea lui Hristos în suflet umblă,
Nu te lăsa în deznădejdea lumii,
Căci lumea asta de acum e-o umbră
În care doar creştinii sunt nebunii,

Ca orice toamnă, şi această toamnă,
A veacului acestuia lumesc,
Pe solul inimilor frunze toarnă
Din cele ce-n păcat se veştejesc.

Am nevoie s-aud susur de cascadă,
Liniştea pădurii să-mi fie balsam,
Ochii mei în lacrimi cer senin să vadă,
Să simt vântul rece zgâriat de un ram,

Ne-am învăţat cu „tema săptămânii”
Şi bine-i tare când scriem ţintit,
C-aşa-s născuţi, poeţi, mai toţi românii -
Le dai o temă şi-s de neoprit.

Păcat că a pierde timpul
nu înseamnă a scăpa de el,
ci a-l face să te preseze mai tare,
căci uneori l-aş pierde cu mare nepăsare!

Buchetul ce ţi-am dat l-ai plâns cu jale,
Căci floarea, dacă-i ruptă, e doar vis...
Mi-ai spus că-n câmp, doar, vrei să vezi petale,
Şi nu-ntr-o vază ce soarta le-a-nchis.