Adina Speranta - poeziile altor autori

pe plaiuri oltenești
femei cu carne albă
fiori reci
cu fluvii de senzații

Întâia stea clipi în zare. Vântul
Porni prin stuf cu aripă de păsări,
Apoi stătu. Se auzi deodată
Rostogolirea valului, departe,

Amurgul lăsase pe ape lungi plete de aur si umbră
Când îi zărirăm măslinii si munţii albastri pe cer,
Când adieri cu mireasma răsinei si algei uscate,
Vestind egeica stâncă, vrăjiră născare de zei.

Stă marea ca o treaptă de senin
Pe care urcă insula-n lumină,
Şi templul din pădurea de măslin
Se-nalţă gol si viu ca o tulpină.

Cel ce gândeşte singur şi scormone lumina
A dat o viaţă nouă şi-um om de fier, maşina,
Fiinţă zămislită cu gândul şi visareea,
Neînchipuit mai tare ca braţul şi spinarea.

Este o ființă luminoasă, tăcută, însingurată
ca întreaga singurătate, ca deplina victorie
asupra singurătății. Această ființă
te privește dintre doi adâncuri nemișcate de apă.

Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morții, întinsurile aurii
Și-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogolește; cuprinde noaptea

Ştii că nu merită, spune lucida mea stare de veghe,
Sunt o mie de paşi între tine şi ea,
Sunt o mie de vieţi, sunt o mie de leghe
Şi o mie de alţi vânători, s-ar părea,

Toate relele din lume
Le puteţi turna, pe rând
Şi de tot, la mine-n nume,
Însă nu-mi răpiţi din gând

Nimic nu-i scapă vieţii de iubit,
Nici morţii de cules, peste măsură…
Mărunta zi cu numele zdrobit
Şi omul ideal cu floarea-n gură.