Adina Speranta - poeziile altor autori

Capu-mi e o trăsură din cele de folos,
Mijlocu-mi priimindu-l nu vei umbla pe jos,
Iar coada-mi, o ştii bine, e grozăvia mării,
Şi tot eu pentru tine sunt timpul desfătării.

Unui ministru

Cucoane Lascăre, de fel
Nevoie n-ai de portofel —

Ţărână — suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie...
Ce-a fost, în veci are să fie...
Din noi nimic n-o să rămână.

I
Acum destul cu plânsul, căci inima ţi-e seacă,
Şi chiar de ţi-ar fi plină, e timp să-i zici destul
Poporul nostru este de lacrime sătul,

Dar tu ţ-ei fi mai aducând aminte?...
Eram copii: primblându-ne-ntr-o sară,
În umbr-a noastre mâini s-apropiară.
Cum tremura mânuţa ta fierbinte!

Aceleaşi visuri — te lasă, şi vin iarăşi,
Vieţii triste amăgitori tovarăşi!
S-acelaşi rob eşti nepăsătoarei soarte —
"Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte."

Aur, subt a mea privire
Cît de drăgălaş luceşti,
Tu eşti glorie, tu mărire,
Fericirea mea tu eşti!

Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să ştie,
Şi a şti să-l porţi e poate cea mai grea filozofie.
Vremea, ce zbârceşte faţa, netezeşte judecata.
Pentru orice-ncreţitură, mintea trebui să-şi ia plata.

Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede şi înnegrite
Se-ncovoaie; şi pe şirul de schelete-nţepenite,
Ca pe nişte coarde-ntinse, trist arcuş vântul ce bate
Cântă epopeea morţii, jalea crăngilor uscate.

Lut însufleţit de raza vecinicei dumnezeiri,
Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit,
Tainică verigă care leagă cele două firi:
Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.