Adina Speranta - poeziile altor autori

Nastratin Hogea-ntr-o seară la fereastră cum şedea
Îşi lungea nasul aiurea, p-alţii fără a-i vedea;
Trecând unul din prieteni: - Ce miroşi? l-a întrebat.
- Vecinul meu – el răspunse – găteşte scumpe mâncări,

Nastratin Hogea odată pe fiul său l-a-ntrebat
Niscaiva zaharicale vreodată d-a mâncat.
Copilul său îi răspunse că n-a mâncat nicidecum.
Hogea îl întreabă iarăşi: - Dar ce mănânci tu acum?

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)
Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,
Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;

Un călător ostenind.
Şi la un stejar sosind,
Subt umbra lui a şezut,
Să răsufle un minut.

La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni
Şi vorba de calendare, d-astrologi a pomeni;
Fiindcă-n anul acela câte prevestiri s-au pus
Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus.

Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Şi sufletu-şi dete zâmbind.

Flori de lună ce s-agaţă
Schimbă apa în brocart;
Printre frunze prinde viaţă
Câte-un cântec de Mozart.

A muri, — este prea lesne:
Dreptu-acesta l-avem toţi,
Însă toţi, n-au drept la viaţă:
Ce e greu, — e a trăi!

Colos enorm de piatră, maiestuos, splendid,
Cu zece porţi înalte, ce-n faţa-i se deschid,
Ai crede că încape printr-însele oricine,
Şi-n grabă ca să intre o-ntreagă lume vine,

— „O, pentru ce, poete, în cânturile tale
Tu plângi această ţară în care te-ai format?
Şi florilor ce creşte în astă verde vale
Le spui cu ochii-n lacrimi că iarna-a-naintat?