Oprește -mă din drumul meu! Mă duc spre nevisare!
Mă curg încet în văi de lut, in loc să curg in mare.
M-aș odihni in adâncimi albastre si-nspumate,
Și pescăruși m-ar priveghea, cât inima-mi mai bate.
În nopți de mai, când somnu' -i lin și când zefiru' adie,
Sărută -mi roua de pe ochi...și fă-mă păpădie!
Iar, toamnele vor adăsta in inima-mi plăpândă,
Și voi pleca spre nicăieri, cu aripa mea blândă.
Acolo, printre albăstrimi și licăriri de stele
Voi scrie versuri ce nu dor, din gândurile mele.
Poate, voi fi un licurici, un susur de izvoare,
Un curcubeu ivit din ploi cu ochii plini de soare.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Detalii poezie:
Distribuie pe: