Iatagan din soare rupt, —
șapte ani putere-am supt:
șase ani la sân de maică
Ș-un alt an la o ursoaică.
Și-apoi, — frunzele cucutii —
alți opt ani am supt din butii
vin ca sângele de ciută,
dorurile să-mi ascută;
vin cu sânge de vultană,
gândului să-i puie pană;
vin cu sânge gros de lup,
ca să-mi stea la pândă-n trup!
Vin cu suc de buruiană,
inima să n-aibă rană!…
Azi, c-o mână piatra morii
o reped și-mprăștii norii!
Frâng, de după gât, un trunchi,
și-mi dă codrul în genunchi!
Chiui lung, și fiarele
vin și-mi ling picioarele!…
… Știu să-mi culc cuvântul, peste
basme fără de poveste
și să cânt fără voroave…
Din luceferi fac potcoave,
căci în grajdurile mele
roibii-s potcoviți cu stele
și ocale mari de vise,
pentru drumurile-nchise!…
Noaptea, dorm pe-un braț de joarde
lângă paloșul ce arde.
Și, în somnul meu, sub gene,
ies din lacuri, Sânziene,
și, uitându-și apele,
îmi sărută pleoapele, —
Și, până cad zările,
își împart comorile:
ochii cu livezile,
sânii cu zăpezile,
gura cu mărgelele,
coapsele cu stelele!
Distribuie: