Poezii despre Viaţă:

( Tatălui meu Nicolae Preda)
De-ai mai trăi, tăticule mi-aș face
Timp să petrecem molcom amândoi
Căci niciodată n-a fost pentru noi

Nu pot să fur, să mint, să-njur
Iar când îi văd pe alți-n jur
Cum fură cu nerușinare
M-apuc-o sfântă indignare,

Două maluri și un pod
Sunt al fanteziei rod
Căci pe pod trec, zi de zi,
Miazănoapte-miazăzi!

Să fie destinul un dat intangibil
Ursit de la naștere, trăit mai apoi?
Sau totul în viață depinde de noi
Voința și crezul fiind indestructibil?

Speranța nu moare, renaște mereu
Mai vie, mai trează cu cât ni-e mai greu
Ne ține în viață când tot se destramă,
Ghidându-ne pasul ca tată și mamă.

Uneori

Ești întristată, nu-ți găsesti cuvinte
adeseori versi lacrimi, si suspini,

Da, sunt un om pe care aproape-orice îl "mișcă",
Un om care pune suflet, un om care riscă,
Un om ce încă mai încearcă să schimbe lumea,
Unul diferit de ceilalți, considerat "culmea".

Un lucru rar, neprețuit, prietenia nu-i o toană
Și nu se-njgheabă ”pe genunchi”, e o coloană
Clădită-n timp și cu răbdare cu încredere
Ce-i dobândită doar prin fapte și accedere

Călător prin zi și noapte
Doar destinul mă desparte
De ființele cu chip
Ca al meu...fir de nisip!

Iubitule, m-ai răsfăţat,
În aste luni nespus de tare,
Cu cine-n doi, sejur la mare...
Comportament de invidiat.