Vase de jertfă – 5 - Ion Caraion

Craniul tău de piatră, în tortură,
zgâlțâite, mâinile tale de cedru –
când au intrat în delir,
peste acoperișul lumii (aduși de spinări)
preoții albi își luau vorbele îndărăt
să fugă cu ele în brațe;
porumbeii din preajma bazinului au ciugulit semințe,
au fost ochiți cu praștia de băiatul ceasornicarului,
au fost împănați de bucătăreasa romană –
venise vânzătoarea de parabole să te caute
prin baruri,
bâjbâia oarbă,
venise făcătorul de zmeie să te apere
c-un tricou de sârmă
și grădinarul de la marginea mării
care n-avea decât un picior,
care nu se-ntâlnea cu alți oameni
și nu cunoscuse femeie.

Și într-o zi de târg, oarecare,
s-a încolăcit smochinul la soare
– dar Prinderea Omului n-a avut templu.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion