cerul şi-a deschis venele,
lumină şi întuneric;
cu pas furiş,
noaptea intră în sângele amurgului.
e atât de fragil hotaru între
larvă şi piatră,
între îndoială şi nebunie.
viermi hulpavi tulbură epiderma eternităţii,
ca nişte amanţi grăbiţi
construiesc un simulacru de realitate,
tristeţi, iubiri,
uitări, aduceri aminte…
atâtea nimicuri se adună
în planul sferic al acestei lumi;
ai fi nebun să crezi că poţi să treci,
morţii ţi-au lăsat povara
şi tu urci spirala.
ascultă
cum gem sub iarbă,
sub astfalt,
sunt ei
rodiri şi nerodiri.
groparul nu poate să le îngroape,
rămân înfipte în placenta cerului,
moştenire.
vezi mai multe poezii de: Agafia
Detalii poezie:
Distribuie pe: