Van Gogh

Autor:Petru Dincă


Adăugat de: Petru Dincă

vineri, 24 septembrie 2021


Tulpini de chiparoşi urcând spre cer
lumini şi umbre.

Ai căutat lumina până în adâncul
sufletului tău înrobit de frumos, ai dat viaţă
până şi umilului insignifiant;
nu culori ai pictat pe pânze ci inima ta
în nuanţe febrile.

Peisaje mirifice câmpuri de maci şi de grâu
cu floarea soarelui legănându-se adiată de vânt şi oameni simpli
trudind pe întinsuri cu îndoială şi speranţă în suflet...
Speranţe, pentru ce?

O lumină calmă, uneori zbuciumată, spunând povestea vieții, fără cuvinte
vine din tablourile tale care au încântat atâtea priviri,
fără să-ți aducă nimic în schimb –
și trece peste oameni și lucruri, răspândindu-se în univers...

N-ai dorit fericirea, doar un loc pe pământ să-ţi poţi pune în linişte
capul trudit de gânduri când mergeai să adormi,
însetat de mângâiere şi viaţă.
Ai iubit atâta, dar ţi s-a refuzat şi căldura şi dragostea.

Ai căutat lumina
şi câtă umbră ai întâlnit câtă umbră...
Câmpuri roşii de maci... vârfuri de chiparoşi înălţându-se până la cer.


vezi mai multe poezii de: Petru Dincă


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.