Vă explic câteva lucruri - Pablo Neruda

Veți întreba: și unde-s liliacul?
și metafizica petalelor de mac?
și ploaia ce-și împroșca mereu
cuvintele, ciuruindu-le
de orificii și de păsări?
Am să vă spun toate noutățile.

Locuiam într-o suburbie,
o suburbie a Madridului, cu clopote,
cu ceasuri și cu arbori.

De acolo puteai privi
peste chipul arid al Castiliei:
un ocean de piele.
Casa mea se numea
casa florilor, căci din fiecare ungher
izbucneau mușcatele: era
o casă frumoasă,
cu câinii și copiii ei.
Îți amintești, Raul?
Ei, Rafael? Federico, îți amintești
din adâncul pământului
balcoanele mele pe care
lumina lunii iunie îneca florile în gura ta?
Frate, fratele meu!
Totul
răsunând de voci puternice, sarea mărfurilor,
grămezi de pâine fremătătoare,
tarabele suburbiei mele Arguelles, cu statuia ei
asemenea unei călimări golite, în vârtejul peștelui-pescar:
uleiul curgea în linguri,
un urlet profund
de pași și mâini se umfla pe străzi,
metri, litri, măsura
aspră a vieții,
pești stivuiți,
textura acoperișurilor sub un soare rece în care
girueta ezită,
fildeșul fin și frenetic al cartofilor,
val după val de roșii rostogolindu-se spre mare.

Și într-o dimineață totul ardea,
într-o dimineață rugurile
au țâșnit din pământ
devorând ființe omenești —
și de atunci foc,
de atunci praf de pușcă,
și de atunci sânge.
Bandiți cu avioane și mauri,
bandiți cu inele și ducese,
bandiți cu călugări negri împroșcând binecuvântări
au venit din cer să ucidă copii
iar sângele copiilor curgea pe străzi
fără zarvă, ca sângele copiilor.

Șacali pe care șacalii i-ar disprețui,
pietre de care ciulinul uscat s-ar agăța și pe care le-ar scuipa,
vipere pe care viperele le-ar detesta!

Față în față cu voi, am văzut sângele
Spaniei ridicându-se ca un val uriaș
spre a vă îneca într-un singur val
de mândrie și cuțite!

Trădători
generali:
priviți casa mea moartă,
priviți Spania sfărâmată:
din fiecare casă curge metal arzând
în loc de flori,
din fiecare rană a Spaniei
se ivește Spania
și din fiecare copil mort — o pușcă cu ochi,
iar din fiecare crimă se nasc gloanțe
ce vor găsi într-o zi
centrul inimilor voastre.

Și veți întreba: de ce poezia lui
nu vorbește despre vise și frunze
și despre marii vulcani ai pământului său natal?

Veniți și vedeți sângele de pe străzi.
Veniți și vedeți
sângele de pe străzi.
Veniți și vedeți sângele
de pe străzi!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda