Trib XXVIII - Ion Caraion

Soarele din coarne-apune
într-un fel de rugăciune.

Toamnele pretutindeni au fost ieftine.
Aerul începe să se pieptene.

Filozofii lăuntrici ai lor
întristează puțin cositor.

Din pălăria grădinăresei iese-o plătică:
melcii o simt și-o ridică.

De inima asta mi-i ciudă:
că aude ce nu vrea să-audă.

Pălăria e plină de noapte
și de epoci. Foarte coapte.

Filozofi… Dar fiecare
cu câte un corn la umbră și unul la soare.

O! – n loc de timp… O! – n loc de goarne…
grădinărese și coarne

aleargă prin parc. Dar plătica
e acum în eden cu bunica.

La mijloc de rău și bine,
dau mâncare la albine.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.