Totul e curgere

Autor:Octavian Cocoş


Adăugat de: Octavian

duminică, 18 septembrie 2022

Norii trec pe cer
Așa cum zboară gândurile mele
Așa cum trece luna printre stele
Și-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Așa cum simt suflarea ta pe față
Așa cum mă dezmierzi de dimineață
Când chipul ți-e senin.

Valurile aleargă
Așa cum oamenii se plictisesc
Așa cum într-o zi se pregătesc
Și pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbește
Așa cum ploaia cade într-un lac
Așa cum grâul curge dintr-un sac
Și viața se sfârșește.


vezi mai multe poezii de: Octavian


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.