Poezii despre Singurătate:

Vedenii febrile înmugurite-ntre ruine,
vedenii febrile bîntuie tăcute coline,
așa că dacă vrei ca împreună
să lăsăm țărmurile pămîntești,

Când zăpada argintie mă surprinde neclintit,
Iar întunecatul ger aruncă-n fața mea pustiul,
Când pădurea prea tăcută se preface-n labirint,
Ochii mei plini de culoare mai privesc doar cenușiul.

Mi-e frig și e urât.

Privesc casele din drum.

TU - uită-te la mine!
Direct în ochii mei să vezi
Rezultatul degradării umane!
Al meu suflet este fum,

Să se audă larg,
Fără de capăt -
Cum pieptul îmi fierbe,
În chinuri strivit;

Această vară s-a-înecat în ploaie,
Sătulă de prea marele deșert —
Înfuriat de vânturi sau inert —
Din clipa lenevită și greoaie.

Nu știu ce simți tu, dar
Îmi place să stau singur -
Fără numeni în jurul meu,
Care să mă critice, preseze,

Stau și zac înăuntrul sufletului meu,
Izolat de tot și toate,
Ghemuită, căutând parcă
Să fac un pas către libertate.

Zdrobit de durere
și
Plâns de plăcere;
Mințit cu iubire

Câteodată mă simt atât de pierdut,
Atât de singur pe lume...
Durerea îmi apasă existența,
Dorindu-mi să dispar,