Poezii despre Singurătate:

Mi-a pierit surâsul de-altădată
Mi-a pierit și inima pe drum,
Totul s-a schimbat deodată,
Totul este-acum un scrum.

Odată a fost o singurătate anxioasă
Și praful dansa într- un ritm infernal pe o masă,
Secundele băteau toba spartă în timpane
Și gura șoptea tremurând, temător: "De ce, Doamne!"

E primăvară,
și-n pieptul meu a înmugurit iar dorul
pe ramuri stinse ieri de iarna grea;
de-acum, bătaia inimii își naște zborul

Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...

Ador abisul
căci îmi este ca un frate.

Trăiesc în el

Versiunea publicata în Poetii Nostri este facuta de cineva care nu cunoaste limba spaniola.
Aveti mai jos traducerea mea. Este gratis.

Cu stima,

ne-am vorbit cu gesturi
într-o limbă pe care doar ochiul o înțelegea,
iar tăcerile dintre noi
erau muzică spartă de plecări prea grăbite.

În noiembrie, ceață pe drum și frig
Drumul pavat e umed și frânt
Bate vântul rupe crengi la pămînt
Nici zare de om nici țipenie.

NĂPASTĂ


de Ursu Marian Florentin

Se suprapune fața unei umbre
Pe-obrazul meu, sculptat de-o mână caldă.
Paloarea ei în liniște mi-l scaldă
Și-n translucidul văl al serii sumbre.