Se-aşterne ziua peste ce-am trăit,
Pe străzi, tăcerea merge în costum,
Şi umbrele, cu paşii coloraţi,
Din mine cad, îşi caută alt drum.
Le văd cum se desprind, fără regret,
Par frunze-n dans, cu sufletul cenuşă,
Şi parcă eu rămân mai gol… mai gol,
O încăpere simplă, fără uşă.
Mă duc şi eu, cu umbrele de mână,
Îmi las scheletul lângă tomberon,
Alt suflet poate, chiar, să îl îmbrace,
Cu tot ce-a fost: noroc sau ghinion.
Chiar şi cele mai blânde animale pot fi prostdispuse. Prin urmare, nu ar trebui să stai niciodată prea aproape de picioarele din spate ale unui cal, căci te poate lovi.
Citate şi Maxime:
Cultura este ceea ce ar avea măcelarul dacă ar fi chirurg. Mary Pettibone Poole
vezi mai multe poezii de: dan_gudila
Detalii poezie:
Distribuie pe: