S.L. Yousef - creaţii proprii

Sunt doar douăzeci și patru de ore,
Într-o zi,
Pe care tu le umpli,
Cu fantezii,

Stă plictisit și își roade unghiile,
Amorul meu celest ce-și întinde toate frânghiile,
-Coborâm spre subsol?
Mă întreba obosită,

Aceleași fețe incomode,
Îmi sar in cale, în fiecare dimineață,
Purtând cu toții, aceeași mască,
Îmi introduc frica în casă,

Pe străzile aburite de fumul dens și înecăcios,
Se creionează un peisaj ambiguu și mort,
Unde femeile umblă ca și picăturile de ploaie spre canal,
toate cu substanțe în corp,

Niciun glonț, nu-mi rupe pielea,
Niciun șold, nu rupe tăcerea,
Când alte figurine eterne,
Ajung sa se adâncească,

Pereții casei mele privesc cu dezorientare,
Un mozaic de sentimente îmi provoacă,
Milogii îmi oferă definiții vaste drept reprezentare,
Plicul îl primeam drept poștă, nu ca sa-mi dea vreo stare,

Cu paravan de ieftine îmbrăcări,
Când stau și-mi văd șemineul zbătându-se in flăcari,
Care-mi distruge, rațiunea si gândirea mi se scurge,
Proprie se bea, cu un pai, din băutura cea mai ieftină, mi se soarbe,

Din cada cea ciobită, cu ochii pe tavan, orbesc, văd constelația igrasia.
Sexul opus, pe străzi poartă dresuri jalnice și gazon în loc gene,
Toate parcă dorm când ma uit la ele,
Poartă fuste cretine si mărgele,