Aproape de strâmbele maluri
Corabia-n fugă trecea,
Cântau despicatele valuri,
Cântau și matrozii pe ea.
Iar noaptea și marea-mpreună
Făceau armonie deplin -
Pe ape lucire de lună
Și pace-n văzduhul senin.
Trezit de puterea cântării.
Aude, tresare prin somn
Din groapa-i, pe marginea mării,
Puternicul Schiței domn.
Încet se ridică-ntr-o mână,
Se uită pe mare mirat;
Cărunța lui barbă bătrână
Îi umple tot pieptul cel lat.
Furtunile mării grozave
Urlat-au, cu trăsnet trecând,
Și valuri și bârne de nave
Trosnit-au pe groapă-i căzând,
Și neamuri străine trecură
Pe-acolo, cu vuiete mari:
Pe groapa lui corturi făcură
Și-altare drumeții barbari.
El însă-ntre dune pierdute
Somn fără curmare și greu
Dormit-a, de treizeci de sute
De ani el dormit-a mereu!
Și-acum îl deșteapt-o cântare,
Un plânset de glasuri ce pier.
Se uită de-a lungul pe mare
La navă, la maluri, la cer.
La lună cum albă străluce,
Și-i pare c-aminte-și aduce
De-o lume uitată, ce fu.
O rază din vremurile-apuse
E cântecul celor ce trec:
Odată și dânsu-l știuse,
Copil al pământului grec.
Și vesel, ca valul și vântul,
Cântându-l, pe mare-a trecut,
Uitatu-i-a însă-n pământul
Acelor ce domn l-au făcut!
De ce și-a pierdut el viața
Cu taberi pe șesuri, cu oști?
Eu, mare, îți cunosc ție fata,
Tu mare, tu nu mă cunoști!
De ce-a alergat el prin lume
Cătând și mărire și-averi?
Lăsat-a prin veacuri vrun nume?
Și parc-au fost toate ca ieri!
Copil să fie-acum iarăși
Pe ionice maluri, sărac.
S-alege cu dragii tovarăși,
Să vânture lumea pe plac!
Dar nava se duce, se duce
Dincolo de-albastru-orizont,
Tot Pontul de lună străluce
Și-un rege se plânge pe Pont.
Distribuie: