Pribeag străin - Octavian Goga

Mi-aduc aminte într-o zi de vară,
Orașul prins în vechea-i alergare,
Că scormonit de-o nevăzută gheara,
Vuia-mprejur și-n clocotul din zare
Își prăvălea statornica strigare
Lung chioțând plămânul lui murdar,
Atunci sub ploaia arșiței de soare,
Ce trimitea ucigătoare suliți,

În zgomotul de guri asurzitoare,
Eu te-am văzut la colțul unei uliți,
Vâslaș trudit prin goana nentreruptă,
Răzleț purtându-ți jalba călătoare,
Rătăcitor țăran cu fața suptă,
În strălucirea razelor de-amiază,
Ce luminau sfiala ta stângace,
Prin strigătul agenților de pază,
Tu, strecurându-ți teama și amarul,
Cu cele două blânde dobitoace
Neștiutor înaintai în cale
În drumul greu părea că plânge carul
Din bietele încheieturi uscate,
Părea ca boii prinși de aceeași jale,
În ochii umezi, dătători de pace,
Subt arcuirea frunților plecate
Răsfrâng icoană sărăciei tale.
Atât de singur, fără de povață,
Erai, sărmane suflet de la țară,
În nențelesul haos de viață,
Ca-n ziua asta jalnică de vară,
Durerea mea te-a priceput mai bine,
A priceput că-n veșnica frăție
Noi așteptam aceeași vijelie,
Străin pribeag și frate bun cu mine.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Octavian Goga