Părere - Ion Pillat






De-ai suferi cumplit, n-ai ţipa tare;
Adâncul tău cu umbre nu-l sporeşti;
Decât luceafărul pe bolţi cereşti,
Un foc de târlă, noaptea, e mai mare.

Preferi - o ştiu - deplină-ntunecare,
E greu în miez de zi să ne orbeşti,
Prim umbră doar eşti mit, de te-nvelești
În ea întregi: viers, patimi, cugetare.

Eu, unul, voi rămâne azi ca ieri
Dăltuitor de vorbe vii în soare,
Limpezitor de rodnice tăceri -

Sau în umbriri albastre de nopţi clare,
Cu sufletul pe apele din cer,
Adunător de râuri de cleştare.



Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.