Portret - Octavian Goga

Și cum te văd întins pe perne, în faetonul tău de gală,
Și văd cum toate-s largi pe tine, și numai fruntea
ți-e îngustă,
Să nu te miri că nu mă mișcă o clipă lenea ta augustă,
Și că înfrunt cu-atâta milă căutătura-ți triumfală.
Că într-o criptă doarme-n carne pitică inima-ngropată,
Nimic din vaierul de-afară nu izbutește să audă,
Dar, uite, sufletul meu meșter c-o liniște atât de crudă
Ridică lespedea și vede în groapa ta întunecată.
Să te-nțeleg, drumeț, statornic al lumii veșnic neschimbate
ți-i știu șacalii care țipă în biata inimă bolnavă,
Ei nu vor înceta să urle, căci foamea, foamea ta grozavă
E-nfiripată din fiorul atâtor guri nesăturate.
Atâți zilieri ce răsturnară în noaptea veacurilor mute
Cu supa lor neostenită bogată țarină bătrână
ți-au răsădit, drept moștenire, în suflet foamea lor păgână,
Și cum te-ai sătura când trebui să potolești atâtea sute?
Străbunii tăi cu palme aspre, răpuși de robotă haină,

Și-au risipit în trudă vlaga atâtor brațe chinuite,
Atâtea zile fără tihnă și nopți atâtea nedormite
Ei dorm în somnul tău acuma și cer în lenea ta hodină.
De-aceea, când te văd pe perne, în faetonul tău de gală,
Și văd cum toate-s largi pe tine, și numai fruntea
ți-e îngustă,
Îți iert și inima flămândă, îți iert și lenea ta augustă
Și vezi, înfrunt cu-atâta milă căutătură-ți triumfală!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Octavian Goga