Și a fost la acea vârstă... Poezia a venit
să mă caute. Nu știu, nu știu de unde
a venit, din iarnă sau dintr-un râu.
Nu știu cum sau când,
nu, nu erau voci, nu erau
cuvinte, nici tăcere,
ci dintr-o stradă am fost chemat,
din ramurile nopții,
brusc, dintre ceilalți,
printre flăcări violente
sau întorcându-mă singur,
acolo eram fără chip
și m-a atins.
Nu știam ce să spun, gura mea
nu se pricepea
la nume,
ochii îmi erau orbi,
și ceva a început în sufletul meu,
febră sau aripi uitate,
și mi-am croit propriul drum,
descifrând
acea flacără,
și am scris primul vers abia-nțeles,
slab, fără substanță, pur
nonsens,
pură înțelepciune
a celui ce nu știe nimic,
și deodată am văzut
cerurile
dezlegate
și deschise,
planete,
plantații pulsând,
umbra străpunsă,
ciuruită
de săgeți, foc și flori,
noaptea șerpuitoare, universul.
Iar eu, ființă infimă,
beat de marele vid
înstelat,
asemănare, chip al
misterului,
m-am simțit parte pură
a abisului,
m-am rotit odată cu stelele,
inima mi s-a desprins în vânt.
Distribuie: