Păduri de trupuri - Ion Caraion

Întindem omul care pleacă
această inimă de sânge adâncit,
copacul ploii scurs în bătătură
ca un bandaj nestrâns și dezlipit.

El e dovada liniștii umblate
pe urme-adânci de târnăcoape sau
de târguri vechi… Prin serile călări
păduri de trupuri negre galopau.

Sub tâmple arse, morții prin oraș
au vrut să stea. Vai! nopțile din geam
aveau atunci dimensiuni enorme –
sonorizând fantastic, noi plecam.

Iar azi aici, în câmpul tăvălit,
dormim: pachete vechi lângă pachete;
voi ați rămas să mergeți mai departe
cu „veacul blând”… Am să v-admir, poete!

Nu e nimic. Tăcerile acestea
le cunoști din tinerețe toate.
Ai trăit cu ele. Anii-atuncea
te-mpușcau la zid „pentru dreptate”.

Umblu și acuma prin orașe
și mă doare bucuria voastră…
Omul care pleacă, mi-a lăsat
un pahar cu brumă la fereastră.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Caraion