De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet șarpe cu vorbe să te îmbete
Și-n loc s-asculți smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?
Și tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeți te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învățat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare ați săvârșit păcatul?
Noi toți, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranța și ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putință,
Ne-am săturat de trudă, nevoi și suferință.
O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea și-a ochilor lumină
Să te vedem la față, să îți cunoaștem firea,
Și să-nțelegem astfel ce este mântuirea!
vezi mai multe poezii de: Octavian
Detalii poezie:
Distribuie pe: