Poezii despre Natură:

Uite ramurile copacului s-au frânt,
Unele, mai stau înfipte în pământ,
Vreau să te cuprind de la rădăcină,
Sper ca vremea voastră din nou să vină.

Respiră zorii-mprăștiindu-și ceața
și-ți curg prin păr câmpiile cu maci;
Când ochii tăi sunt soare și când taci,
în stoluri se topește dimineața.

Ningea la început de mai, sub plopi,
cu pămătufi ce-nzăpezeau zăvoiul;
Uscatul vânt se subția în snopi;
Furnici prin scoarțe-și conturau convoiul.

am pătruns în pădurea cu arbori îmbrățișați
încă mai purtau urme de gheare
adânc înfipte în carnea lor tremurândă deși
zmeii zburaseră demult spre timpuri de piatră

Stau privind cerul ce-absoarbe nori titanici, călători...
Zori fierbinți întind lumina, săgetând roșii cocori!

Câmpul mi-a rămas același, respirând prin maci și grâu;

Toamna, vremea racită
tremură din toate frunzele.
La asfințit, soarele scuipă
O spută galbui - sângerie

Dacă-aș fi un anotimp

Dacă-aș fi un anotimp., mare-aș fi și-aș vrea să fiu
Să fiu val ca-n val de mare, iar să scriu și să tot scriu

Au devenit casanți ciulinii,-n soare,
ca niște zmei de timp mumificați;
Zăduful mut se chinuie să-și zboare
fantomele de aer și fosfați.

E un miros de proaspăt și de viu,
de apă găzduind natura-nfiorată,
se sparg de maluri unde clipocind sălciu,
zvâcnind lumina din adâncuri tremurată.

În seara asta minunată, luna-mi zâmbește ireal
Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal
E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie
E-o dragoste așa profundă, că nu se poate scrie.