Și acum, de la capăt, cu literă mare
colorăm împărați, licurici, protozoare
în caietul albastru; pariind curcubeie,
între cer și pământ, dumnezeu, dumnezeie.
Niște urși colorăm, niște fluturi, acele
coridoare de pluș cu ecou de mărgele
strălucesc și atunci, parcă-ar vrea să-și deșire
orizontul cenușa cămășii, subțire.
Mai departe de nori și pe pagini impare,
se opresc uneori călători, călătoare -
nu împart trandafiri, acuarele sau mări
doar albastre, prelungi și eterice scări.
Însă cântecul meu în cuvinte nu-ncape
și nu știu să dansez și să umblu pe ape.
O să merg, o să-alerg printre flori, printre pume
până când vom salva tot albastrul din lume!
Creierul este centrul de control al întregului corp. Îl ţine în continuă mişcare, analizează, decide şi stochează memorii. Toate sentimentele de fericire, tristeţe şi furie se nasc acolo.
Citate şi Maxime:
Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii. Mihai Eminescu
vezi mai multe poezii de: Eugenia L.
Detalii poezie:
Distribuie pe: