V-a doborât alături deopotrivă
Amarul trudei fără de hodină.
La căpătâiul vost' într-un opaiț,
Domol clipește-un sâmbur de lumină.
Din cetățuia strălucirii, luna
Și-a pogorât sfiala prin fereastră,
Ca să vegheze așternutul mașter
În care doarme trudnica nevastă.
Biet mucenic neistovit al pâinii!
La sânul ei, îți luminează luna
Un prunc de-o zi, învăluit în scutec,
Ce te-a-nfrățit cu ea pe totdeauna.
Tu simți chemarea gliei milostive
Și te-mpresoară o nădejde sfântă
Ca un prinos de cuminecătură,
O rază rece bine-vă-cuvânta,
Domol pe fruntea pruncului se frânge
Și rostul ei v-aduce o solie:
Că-n el trezi-va-nfricoșatul vifor
Al judecății care va să vie.
Distribuie: