Mariana fulger - creaţii proprii

el e înalt, atât de înalt
iar eu, ca o năucă, mă întorc să-l privesc mereu
atât de înalt îmi pare - stăpânul cețurilor și norilor
și fratele cedrilor pe fiecare plajă

(ruperea din tăceri)

vin spre mine
unul câte unul

…îţi spun
această mistuire
sălbatică şi fără nume
iluzie pătimaşă

un poem ca o simfonie caldă și senină
cum o zi de pace printre cireși înfloriți
în care să trăiești cum n-ai știut
sau n-ai avut noroc

se ia o tristeţe şi se leagă la ochi
râzând se scrie suflet cu sufletul,
versului următor se spune hai în partea asta,
te întuneci de tot acolo

ei spun că nu mai eşti, mamă,
şi se duc şi vin
se duc şi vin în viaţa lor
şi clipe trec şi vin de-a rostogolul

daţi orbului cana cu apă
şi nu-i spuneţi
ştie unde aşteaptă fiinţa însetată
daţi surdului locul aproape de leagăn

vom trăi şi mâine aceste întâmplări simple,
temători un pic de viaţă,
de moarte poate,
ne vom ridica pe vârfuri

cineva şi-a scris dorul în călcâi
cerul în umărul meu
verde greu simt a arbore în ploi
cineva întreabă

alerg, alerg, Doamne,
unde vreau să ajung
un colac e viaţa rupt
de gura morţii