Mariana fulger - creaţii proprii

merg înapoi prin mine
cum un timp întors
cu bătaia inimii în tâmple
surâsul să-ți găsesc

poţi să alergi cum timpul de-a lungul şi de-a latul,
cu surâsul în mâini, cu îmbrăţişarea pe buze,
să înveţi teii să ningă magnolii
şi cireşii ceasuri cu o clipă din viorile lui Corelli

sta în zare
ehei cât sta
ai să răceşti – mă gândeam
dă mâna, spunea

mai stai așa, privind, cum într-o scenă cu vrăbii
şi migdali înfloriţi
peste care picură funigeii soarelui de mai
confundaţi cu iarba şi aerul

unde și-or fi ducând zborurile libere
toate egretele acestea desenate pe perdea
ferestrele, oricât de clare,
de deschise spre aerul liber

cum vii și pleci, pleci, iubire a mea
în zarea prea îndepărtată
și se scriu așteptări cu trene lungi
se scurg, se scurg anii

și râurile acestea de pași
cum se grăbesc și se-adună
și se scurg peste zare
peste toate zările

trei, sunt şapte – lungi şi late
sunt ehei şi cu ochii tăi
oricâte oraşele în care trăiesc ochii mei
sufletul şi zilele – departe, aproape

n-ai albastrul tău
să dai viață anemonelor de pădure
întoarse în gând din lumea de pruncie
n-aveți pașilor cum să parcurgeți

câte clipe închid inimile
în spatele bătăilor lor
câte vise se întorc în rotundul inegal al nopţilor
câte aşteptări se opresc în prag