Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Puțină amețeală -
cât să visăm, cât să iubim,
nenimenii de niciodată

Aș vrea să mai rămân în preajma ta
să-ți apăr timpul și fruntea de nea,
să alung vântul când te desfoaie
de vise, lăsându-te singur în ploaie.

Am cules-o din goana trenului
și n-am cules-o.
Era izvor
și n-am luat decât o gură.

Târziu ne aducem aminte,
târziu vin cuvintele.

În adâncuri de ape

Aud, prin zid, cutremurarea mării.

Se-ntorc în aer oameni fără trup,
surâsuri amintind prezențe

Ziua inundă orașul cu spații și râs.

Comunismul e cifră-n proiecte,
idei și oțel scânteind.

Cer hăituit peste mare,
zăpada se-adună-n scoicile putrede,
putrezește zăpada,
marea ne umple inimile

Copilărie, de unde-mi aduci
cântece de caloieni
și fructa crudă-a porumbelor,
de unde vii desculță?

Iubirea. -N jurul ei frumoase-s toate,
de-ți vine să-ngenunchi, și de mirare
ți-e sufletul mai fraged ca o floare,

Brațele lor sunt obosite,
la capătul unei zile de lucru,
cum pomilor încărcați - crengile
cu fructe în august.