Mă uit în lumea cealaltă
pe fereastra verii, înaltă.
Apele care bat malul departe
se cască din viață în moarte.
Charon cu vâslă de fum
cui face semne și-acum?
Am să vin. Așteaptă. Sunt gata.
Cobor într-o goană, cu roata
lui Ezechiel pe umeri.
De-acuma poți ca să numeri,
nebunie și horă de vânturi
(țărmul e-n urmă) cât vrei.
Această-ncetare de gânduri
e umbra morților mei.
Lumina-ntunericului s-a lăsat.
Vâslește! Nimic nu-i ciudat.
Pe-aici am mai fost, am mai fost
Are și amintirea un rost.
Ca luna, ca ploaia, ca plinii
de lacrimi ochi lin redeschiși,
o s-ajungem în bezna luminii.
Se uită la mine și-n vid
(viața-i o ceață din care veniși)
două lumi idioate și-un zid,
Un zid numai ochi, un freamăt ocult.
Distribuie: